Mine antitanc, furate dintr-un tren de marfă în Marea Britanie

Mine antitanc, furate dintr-un tren de marfă în Marea Britanie
Publicat: 28/10/2012, 16:14
Actualizat: 28/09/2018, 15:10

Departamentul pentru antiterorism al poliției britanice caută mai multe pachete cu muniție aparținând Ministerului Apărării și care au fost furate dintr-un tren de marfă la Warrington, relatează Sky News, precizând că acestea ar conține mine antitanc.

Zece pachete, fiecare conținând câte patru cutii de plastic, au fost furate din tren în timp ce acesta se deplasa pe ruta Cumbria-Oxfordshire. Dispariția lor a fost anunțată de Poliția Transporturilor din Marea Britanie joi, în jurul orei 07.30, când trenul a ajuns la Didcot, Oxfordshire.

Șapte pachete au fost descoperite ulterior lângă o linie de cale ferată în zona Warrington, în comitatul Cheshire. Celelalte trei încă lipsesc.

Potrivit poliției, muniția a fost coborâtă din tren în timp ce acesta staționa temporar în Warrington.

Departamentul pentru antiterorism din North West (NWCTU) desfășoară o anchetă împreună cu Poliția Metropolitană, Poliția Transporturilor și Ministerul britanic al Apărării.

„În acest stadiu nimic nu sugerează că furtul ar avea legături cu terorismului, dar dată fiind complexitatea investigației, anchetele noastre sunt desfășurate de ofițeri specializați în antiterorism”, a declarat Terry Sweeney, de la NWCTU.

„Vreau să fie clar că, în condiții normale, aceste muniții sunt stabile și nu reprezintă un risc pentru public. Totuși, materialele pot deveni periculoase dacă sunt manipulate în mod necorespunzător și, prin urmare, cerem oricui le vede sau știe unde sunt să sune la poliție cât mai repede posibil”, a adăugat el.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Polițistul care i-a împrumutat motocicleta Dianei Șoșoacă cere ajutor pe Facebook: „Eu am fost...
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
De ce oamenii nu zâmbeau în fotografii, în urmă cu 100 de ani. Care e...
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
S-a dat interzis. 5 ANI închisoare pentru proprietarii sau chiriașii din clădiri. Iohannis a semnat
Edward Sanda și Cleopatra Stratan, la 3 ani de căsnicie. „Nimeni nu știa, era o...
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Cum a reușit Emily Burghelea să aibă doi copii deși are probleme cu infertilitatea: ”Am...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Șomajul scade ușor la nivel global în 2024, însă piața muncii rămâne „inegală”
×